1 SÁLD
n. [Dan. sold], a sieve; þrjá hleifa er aldregi höfðu í sáld komit, Flóv. 24; rúmborat sáld, a coarse sieve, Fms. viii. 243:—of a measure, Gþl. 524; sáld korns, Vm. 30; sálds sæði, D. I. i. 471; þriggja sálda öl, 31, Fms. ii. 16; sáld malts, N. G. L. i. 5; sex menn sé um sáld, Grág. ii. 402: as a measure of a field, sex sálda sáð, N. G. L. i. 6; naut skal hafa á sálds sáði hverju, 240.